Uleiul românesc cucereşte ţările U.E.
Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (M.A.P.D.R.) uleiul şi produsele derivate deţin primul loc în topul mărfurilor agroalimentare exportate în primul semestru, reprezentând 28,3 la sută din totalul exportului, fiind urmate de exportul de animale vii, cu 26,3 la sută
Datorită producţiei bune de floarea-soarelui obţinută în anul 2003, consumul intern de ulei şi produse derivate a fost integral satisfăcut, iar importante cantităţi au fost valorificate la export. Astfel, începând cu luna septembrie 2003 şi până la 30 iunie 2004, au fost exportate 70.000 tone de ulei de floarea-soarelui, 149.000 tone şroturi şi 408.000 tone seminţe de floarea-soarelui, în valoare totală de 127 milioane euro.
Preţurile medii obţinute la export sunt de 523 euro/ tonă la ulei, 207 euro/ tonă la seminţe şi 103 euro/ tonă la şroturi. Exporturile au fost orientate preponderent către ţările membre ale Uniunii Europene - 59 la sută, dar s-au efectuat exporturi şi în Turcia, Federaţia Rusă, Algeria, Egipt, Serbia şi Muntenegru, Israel, Bosnia şi Herţegovina.
Având în vedere producţia prognozată pentru 2004, cât şi interesul crescut al producătorilor pentru floarea-soarelui, care oferă bune oportunităţi la export, MAPDR a obţinut, în noul Protocol negociat cu Uniunea Europeană, liberalizarea completă a importului în UE pentru toate tipurile de ulei din floarea-soarelui, soia şi rapiţă. Aplicarea acestei facilităţi, opiniează reprezentanţii ministerului, va conduce la îmbunătăţirea accesul pe piaţa comunitară pentru uleiurile româneşti, care vor beneficia de acelaşi tratament la frontieră ca şi mărfurile de alte origini, concurente.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.