Trenurile circulă pe cea mai nouă linie ferată din ţară
Între Episcopia Bihor şi Tămăşeu - o importantă investiţie CFR
Linia CF 400, Episcopia Bihor - Halmeu, între staţiile Episcopia Bihor şi Tămăşeu, la km 664 + 414, traversa râul Crişul Mic pe un pod construit în anul 1903, adică acum exact o sută de ani. Este adevărat că acest pod n-a mai prins centenarul pentru că, în urmă cu vreo doi ani, el s-a autodărâmat de bătrâneţe şi de vreme rea, prăbuşindu-se în matca râului, la vreo 20 de minute după trecerea unui tren de persoane.
Aşa, doar pentru frumuseţea aducerii aminte, să spunem şi faptul că acest pod rămăsese unicul reprezentant din generaţia sa, cea a podurilor CFR construite din cărămidă, şi că zidăria era realizată cu mortar de var hidraulic.
După prăbuşirea podului, conducerea Regionalei Cluj -Napoca a dispus imediat refacerea podului, prin umplutură din materiale de balastieră şi steril de ciur, scurgerea apelor asigurându-se prin tub metalic cu diametru de 600 mm. Aşa se face că doar după 4 zile de întrerupere a circulaţiei, aceasta s-a reluat pe poduri provizorii, cu restricţie de viteză de 10 km pe oră. A mai existat apoi o închidere totală a liniei, pentru 30 de zile, timp în care s-a realizat podeţul boltit tip B4, pe care se circulă şi în prezent.
Dar dacă podul s-a refăcut, se punea şi problema liniei, ajungându-se la concluzia că traseul ei trebuie schimbat între km 664+4441,86 şi 665+227,81. De ce trebuia schimbat ne spune şeful Secţiei L 5 Oradea, dl ing. Marius Ionaşcu:
Distanţa noii linii faţă de vechea linie variază între 0 şi 54 m, traseul ei aflându-se în stânga liniei existente, atât în rambleu între km 664+441,36 - 664 + 610, cât şi în debleu - între km 664+610 - 665+239. Linia are ecartamentul de 1435 mm, în lungime totală construită de 798 m.
De ce a fost nevoie de această nouă linie, care, aflăm noi de la conducerea Regionalei CFR, reprezintă şi cea mai importantă investiţie pe linia ferată din anul 1900 încoace, şi cea mai nouă lucrare de gen din ţară.
A fost nevoie de această linie pentru înlocuirea vechilor curbe V12 şi V13 cu o curbă de dreapta, urmată la o distanţă de vreo 20 de m aflaţi în aliniament de o contracurbă de stânga. Înlăturarea acestor curbe permite, de-acum, trenurilor circularea cu viteză de 100 km /h, ceea ce înseamnă un plus de confort asigurat călătorilor, prin reducerea timpului de deplasare pe linia ferată.
Trenurile de la Oradea la Halmeu şi retur circulă pe această nouă linie doar de câteva zile. Evident că la primăvară, o dată cu posibilitatea amenajării decorului cu migala şi dichisul specific ceferiştilor, se va proceda şi la inaugurarea festivă a acestei linii. Până atunci, drum bun în noul an!



Comentarii
Nu există nici un comentariu.