TRANSGEX Oradea - încă un pas în pregătirea unei premiere
Apicarea, în Bihor, a convesiei energiei geotermale în energie electrică
*Anul acesta, la Oradea, se va inaugura prima staţie-pilot de conversie a energiei geotermale în energie electrică.
* În zona localităţii Borş, după pionieratul de la Oradea , se va da în funcţiune, anul viitor, o staţie similară, dar mult mai mare ca putere instalată.
Anul trecut făceam cunoscut cititorilor, în premieră, că S.C. Transgex S.A. Oradea se află într-un stadiu avansat al proiectului de colaborare cu o firmă germană, astfel încât să se poată materializa un studiu prin care să fie valorificată energia geotermală prin producerea de energie electrică, nu doar termică. "Judeţul Bihor dispune de un zăcământ bogat de apă geotermală, iar această sursă neconvenţională de energie poate avea o utilizare largă, prin folosirea de tehnoligii specifice, încât să înlocuiască într-un procent tot mai mare utilizarea combustibililor clasici, dar poluanţi, ca generatri de energie. În cazul nostru, continuă dl Alin Iacobescu, director geneal al SC Transgex S.A. Oradea, vom da energiei geotermale... posibilitatea să producă energie electrică".
Ceea ce era în fază de tratative, spre finele anului 2005, iată că acum s-a definitivat printr-un contract cu firma germană E-TRANS în vederea realizării, ca procedură tehnică, a unei staţii-pilot de conversie a energiei geotermale în energie electrică. Acum se lucrează la studiul de fezabilitate, iar staţia respectivă se va monta în cartierul orădean Ioşia Nord, la sonda de apă geotermală nr. 4767. Puterea instalată a acestei staţii-pilot va fi de 1 MGv, punerea în funcţiune urmând a avea loc până la finele anului în curs. "Vom produce, astfel, energie electrică din surse neconvenţionale, aproximativ 8 luni dintr-un an, adică pe perioada când sonda respectivă nu este folosită la capacitate maximă pentru producerea agentului termic ce se distribuie locuinţelor din zonă, a menţionat dl Alin Iacobescu.
Costurile realizării acestei staţii-pilot de conversie a energiei geotermale în energie electrică (pe principiul Kalina) sunt de aproximativ 3 milioane euro - atât fonduri alocate de Transgex, cât şi fonduri bugetare alocate prin Agenţia Română de Conversie a Energiei.
Pionieratul de la Oradea va reprezenta punctul de plecare pentru realizarea, anul viitor, a unei alte staţii similare, în zona comunei Borş. Va fi o staţie cu o putere instalată de 3 MGv. "Vom deveni, iată, şi furnizori de eneregie electrică în sistemul naţional, remarca dl Alin Iacobescu, înfăptuind, astfel, un deziderat mai vechi al Transgex. Iar premiera de la Oradea şi pasul următor de la Borş dorim să continue, câtă vreme dispunem de suficiente zăcăminte de apă geotermală", conchide directorul general al Transgex Oradea.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.