După anularea, printr-un Ordin al noului ministru al Mediului, a Programului "Casa Verde", promovat de fostul ministru al Mediului, Korodi Attila, iată că s-a revenit asupra acestui Program. Astfel, prin modificările şi îmbunătăţirile aduse prevederilor din Ghidul de implementare al Programului "Casa Verde", el va putea deveni operaţional spre finalul lunii martie.

Programul de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme de încălzire care utilizează energie solară, geotermală, eoliană sau alte surse care conduc la îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului, program intitulat "Casa Verde", rămâne de actualitate, iar fondurile alocate a sprijini financiar se menţin la 130 milioane euro.
Modificările ce se aduc, însă, schimbă o parte din destinaţia banilor şi cota de subvenţie. În acest sens, conform ministrului Mediului, beneficiarii vor fi, cu prioritate, instituţiile de stat şi sediile în care acestea funcţionează. De asemenea, se menţin pe lista priorităţilor şi asociaţiile de locatari, urmând să se stabilească un mod de aplicare a programului în comun cu furnizorii de apă caldă pentru populaţie. Pentru locuinţele familiale private se va încerca păstrarea sistemului de subvenţie, dar cu unele reglementări severe. O altă noutate va fi posibila "cuplare" a Programului "Casa Verde" cu proiectul derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, proiect vizând izolarea termică a blocurilor.
După definitivarea noului Ghid de implementare a Programului "Casa Verde", vom reveni cu detalii.