În perioada 14-18 august Începând de luni, 14 august a.c., timp de cinci zile, judeţul Bihor devine centru naţional pentru desfăşurarea instruirii, testării şi atestării inspectorilor clasificatori de carcase de carne bovină, pregătindu-se, astfel, personal specializat, conform normelor Uniunii Europene de stabilire a calităţii cărnii şi de acordare a subvenţiilor producătorilor respectivi Acest amplu program de instruire, testare şi atestare se desfăşoară sub egida Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR), în colaborarea cu specialişti britanici ai Uniunii Europene şi în organizarea Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor. "Întreaga acţiune pe care a găzduim se va derula la S.C. Prodaliment Salonta, iar printre inspectorii clasificatori convocaţi la acest sistem de instruire şi atestare se află şi un bihorean, domnul Teodor Urs, inspector în cadrul Direcţiei de Inspecţii a DADR Bihor. Astfel, şi noi vom avea un asemenea apecialist zonal în domeniu, dintre cei 10 selectaţi pe plan naţional", ne-a declarat, ieri, dl. Ioan Seracin, director executiv al DADR Bihor.