Potrivit calendarului fiscal, data de 16 martie trebuie depusă, de către asociaţiile fără personalitate juridică, prin asociatul desemnat, Declaraţia anuală de venit pentru asociaţiile fără personalitate juridica - Formular 204 - pentru anul precedent. O copie de pe declaraţie se transmite fiecărui asociat. Pe baza acestei copii, asociaţii vor cuprinde în declaraţia de venit, venitul net sau pierderea ce le revine din activitatea asociaţiei.
La aceeaşi dată, trebuie efectuate plăţile anticipate privind impozitul pe venit aferente trimestrului I 2009, de către contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia veniturilor din arendare, precum şi venituri din activităţi agricole.
La data de 25 martie, contribuabilii au obligaţia de a calcula, reţine şi vira impozitului pe venitul persoanelor fizice (impozitul pe salarii). Totodată, ei trebuie să depună Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat general consolidat - Formular 100 - pentru luna precedentă. Această obligaţie revine contribuabililor persoane juridice sau fizice care reţin la sursă impozitul pe venit. Totodată, la 25 martie, se declară şi impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi.
Potrivit prevederilor legale, de la plata lunara a impozitului pe salarii, fac excepţie contribuabilii persoane juridice plătitoare de impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, asocierile fără personalitate juridică constituite între persoane fizice, precum şi de către persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente. În aceste cazuri, plăţile se fac trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului.