Termen scadent - 15 mai: Depunerea on-line a Declaraţiei privind veniturile realizate în 2008
Declaraţia privind veniturile realizate în 2008 (formularul 200) poate fi depusă şi on-line. În acest scop, persoanele fizice trebuie să deţină certificat digital calificat.
Înregistrarea ca utilizator
Pentru depunerea on-line a Declaraţiei privind veniturile realizate, persoanele fizice trebuie să deţină certificat digital calificat, eliberat de furnizorii de servicii de certificare, acreditaţi în condiţiile Legii nr.455/2001 privind semnătura electronică, şi să se înregistreze ca utilizatori ai serviciului "Depunere declaraţii on-line", prin transmiterea, în format electronic, a documentului de confirmare a certificatului calificat, existent pe site-ul ANAF (www.anaf.ro). Documentul de confirmare va fi semnat digital de către solicitant şi confirmat, prin semnătura electronică a autorităţii de certificare, în conformitate cu instrucţiunile de utilizare a serviciului "Depunere declaraţii on-line". Confirmarea dreptului de utilizare a serviciului "Depunere declaratii on-line", existent pe portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), se transmite persoanei solicitante, prin poşta electronică, la adresa menţionată în documentul de confirmare. Completarea şi transmiterea declaraţiilor fiscale se efectuează în conformitate cu instrucţiunile de utilizare a serviciului "Depunere declaraţii on-line", utilizându-se formularele de declaraţii fiscale existente pe site.
Operaţiuni de transmitere a D200
Pentru depunerea Declaraţiei privind veniturile realizate, persoana fizică va efectua următoarele operaţiuni: Conectarea utilizatorului la site-ul de internet al ANAF (www.anaf.ro); Completarea şi transmiterea declaraţiei respectiv: obţinerea formularului 200 (se realizează, accesând opţiunea "Descărcare/transmitere formulare" din secţiunea Declaraţii Electronice, meniul Persoane Fizice); completarea formularului, corespunzător veniturilor realizate, potrivit instrucţiunilor de completare; semnarea electronică a formularului utilizând certificatul digital calificat; transmiterea formularului prin alegerea opţiunii "Transmitere declaraţii". După transmitere, se afişează un mesaj de confirmare a primirii declaraţiei, conţinând numărul de înregistrare şi data depunerii formularului. Potrivit ANAF, persoanele fizice care deţin certificat digital calificat şi au obţinut dreptul de utilizare a serviciului "Depunere declaraţii on-line" în calitate de reprezentanţi legali sau împuterniciţi, pentru semnarea declaraţiilor de impozite, taxe şi contribuţii (formularul 300, 100 etc.) pot utiliza metoda de depunere prin mijloace electronice de transmitere la distanţă pentru Declaraţia privind veniturile realizate, semnată în nume propriu, fără a mai fi necesară efectuarea unei noi operaţiuni de înregistrare ca utilizator al serviciului.
Declaraţia privind veniturile realizate trebuie depusă până la data de 15 mai 2009. Pe lângă metoda on-line, contribuabilii pot depune declaraţia de venit (formularul 200) în mod direct, la administraţia financiară de care aparţin, sau prin poştă, cu scrisoare recomandată, însă pe cheltuiala acestora.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.