Persoanele care realizează venituri din activităţi independente au obligaţia efectuării plăţii anticipate a impozitului, până la 15 martie. Excepţie fac veniturile pentru care plăţile anticipate care se stabilesc prin reţinere la sursă. Plăţile anticipate, cu termen-limită 15 martie, se referă la primul trimestru al anului 2008.

Până la 15 martie, pentru primul trimestru al anului, persoanele care realizează venituri din activităţi independente trebuie să efectueze plăţi anticipate ale impozitului, cu exceptia veniturilor pentru care plăţile anticipate se stabilesc prin reţinere la sursă. Plăţile anticipate pe fiecare sursă de venit sunt stabilite de organul fiscal, baza de calcul fiind venitul anual estimat sau venitul net realizat în anul precedent, după caz, decizia fiind comunicată contribuabililor. Potrivit prevederilor fiscale în vigoare, la stabilirea acestor plăţi anticipate se utilizează o cota de impozit de 16%. Obligaţia de plată se referă şi la persoanele care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia veniturilor din arendare, precum şi venituri din activităţi agricole. Potrivit art. 46 din Codul Fiscal, veniturile din activităţi independente cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii libere şi veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activităţi adiacente. Veniturile din profesii libere sunt veniturile obtinute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, etc., desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii. În ceea ce priveşte veniturile comerciale, potrivit Codului Fiscal, acestea reprezintă venituri din fapte de comerţ, din prestări servicii, altele decât cele mentionate în cazul profesiilor libere, precum şi veniturile din practicarea unor meserii. Totodată, veniturile din valorificarea, sub orice formă, a drepturilor de proprietate intelectuală provin din brevete de invenţie, desene si modele, mostre, mărci de fabrică şi de comerţ, procedee tehnice, know-how, drepturi de autor şi drepturi conexe acestora. În ceea ce priveşte impozitul retinut la sursă pentru unele venituri din activităţi independente, Codul fiscal stabileşte faptul că persoanele care desfăşoară o activitate independentă trebuie să efectueze plăţi anticipate în contul impozitului anual datorat la bugetul de stat, cu excepţia veniturilor pentru care plata anticipată se efectuează prin reţinere la sursă. Acestea sunt următoarele (art. 52 din Codul fiscal): venituri din drepturi de proprietate intelectuală; venituri din vânzarea bunurilor în regim de consignaţie; venituri din activităţi desfăşurate în baza contractelor de agent, comision sau mandat comercial; venituri din activităţi desfăşurate în baza contractelor ori convenţiilor civile încheiate; venituri din activitatea de expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi extrajudiciară;
venituri obţinut de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică contribuabil, care nu generează o persoană juridică. În această ultimă situaţie, se aplică cota de impunere prevăzută pentru impozitul pe veniturile microîntreprinderilor la veniturile ce revin persoanei fizice din asociere.