Potrivit declaraţiilor purtătorului de cuvânt al Ministerului Agriculturii, Adrian Tibu, taxa pentru scoaterea terenurilor din circuitul agricol va fi eliminată prin pachetul Proprietate-Justiţie pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea pe data de 14 iunie în Parlament. "Acest lucru se face la titlul IV din pachet, prin articolul 11 care precizează că "Alineatul 5 al articolului 92 se abrogă". Acest alineat 5 prevede tocmai scoaterea taxelor din circuit", a precizat Tibu. Aceste precizări vin în urma unor solicitări ale reprezentanţilor Uniunii Naţionale a Patronatului Român adresate MAPDR de a elimina taxele pentru scoaterea terenurilor din circuitul agricol. Potrivit UNPR, această măsură ar putea avea ca efecte pozitive încurajarea construcţiei de locuinţe pentru tineri, reducerea corupţiei la nivelul administraţiilor locale şi stoparea exploziei preţurilor pe piaţa imobiliară. În momentul de faţă, există un interes foarte mare din partea actorilor de pe piaţa imobiliară pentru achiziţia de terenuri cu destinaţie agricolă, iar menţinerea unor taxe exorbitante pentru scoaterea acestora din circuitul agricol descurajează investiţiile în acest sector şi împiedică dezvoltarea unor obiective economice de interes local. Menţinerea acestor taxe descurajează atât cumpărătorul, cât şi proprietarul, fiind exclusiv în favoarea bugetelor locale şi de stat. Noile impozite stabilite de MAPDR pentru terenurile agricole, mai precis majorarea lor, trebuie corelate cu alte măsuri care să permită reorientarea investiţiilor în mediul rural.