Sprijin financiar producătorilor din sectorul zootehnic Prelucrarea cererilor şi trimiterea de notificări
Prin Ordinul (295/2007) Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se prevede acordarea, în acest an, de sprijin financiar, din fonduri complementare directe, producătorilor din secotrul zootehnic, pe exploataţii de animale (bovine, ovine şi caprine), pe baza unor criterii asupra cărora ne-am referit într-un alt articol.
Conform metodologiei, beneficiarii acestor prevederi au depus cereri pentru finanţare, până în data de 15 iunie a.c., la Sucursala Bihor a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). După expirarea termenului până la care se puteau depune cererile, datele centralizate la APIA Bihor arată că, în total, sunt 9.653 de solicitări. Dintre acestea, 8.653 de cereri sunt la specia bovină, pentru un efectiv de 42.224 de capete, iar 1.000 de cereri, la speciile ovine-carpine, pentru un efectiv total de 173.138 capete.
Şi tot ca sistem de lucru, după depunerea cererilor în vederea primirii de sprijin financiar, APIA Bihor a început prelucrarea datelor din cererile respective, prin confruntarea lor cu baza de date din Programul Agenţiei Naţionale Sanitare-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. "Iniţial, o astfel de operaţiune s-a considerat că va decurge mai repede, la nivel naţional, însă realitatea a fost alta. În consecinţă, a continuat dl. Ioan Şumălan, directorul APIA Bihor, nu s-a reuşit finalizarea globală a prelucrării datelor şi nici începerea, la nivel naţional, a alocării sumelor destinate ca prijin financiar beneficiarilor respectivi, inclusiv celor din Bihor".
La această dată se preconizează că, din 15 august, cu un decalaj de două săptămâni, va începe alocarea fondurilor pentru crescătorii de bovine, iar din 15 septembrie şi nu 1 septembrie, alocarea fondurilor pentru crescătorii de ovine şi caprine. Banii se vor vira de APIA Bucureşti - direct în conturile bancare ale beneficiarilor de sprijin financiar.
Până atunci, însă, avea să precizeze dl. Alexandru Taichiş, şef Serviciu examinări cereri ajutor, din cadrul Sucursalei Bihor a APIA, a început trimiterea de notificări către solicitanţii de subvenţii. "Prin aceste notificări persoanele respective sunt înştiinţate să se prezinte, în termen de 7 zile lucrătoare, la medicul veterinar al circumscripţiei sanitar-veterinare la care sunt înregistrate animalele, pentru clarificarea situaţiei ce ţine de evidenţa acestora în baza de date. Dacă sunt inadvertenţe, atunci se va adresa Direcţiei Sanitare-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor, în vederea clarificării problemelor specifice", a menţionat dl. Alexandru Taichiş.
Dacă tot ce ţine de această procedură vizând, în final, centralizarea la nivel naţional a datelor din cererile pentru primirea subvenţiei şi aprobarea cererilor, atunci este posibil, fie şi eşalonat, ca din 15 august, respectiv 15 septembrie să se atribuie beneficiarilor primele subvenţii.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.