Conform prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 1577/ decembrie 2007, se acordă sprijin financiar direct al statului producătorilor agricoli din sectorul vegetal pentru producţia marfă de sfeclă de zahăr obţinută în anul 2007. Sprijinul financiar este de 30 de lei/tonă, beneficiarii fiind producătorii agricoli - persoane fizice sau juridice - organizaţi în exploataţii agricole.
Sprijinul financiar se derulează prin intermediul direcţiilor agricole judeţene, în cazul judeţului nostru, prin Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor. "În acest sens, ne-a spus dl ing. Tiberiu Omilescu, şeful Serviciului informaţional al pieţelor şi analiză economică din cadrul DADR Bihor, beneficiarii prevederii respective se vor adresa acestui serviciu, cu o cerere, eu fiind împuternicit din partea conducerii DADR Bihor pentru efectuarea acestor operaţiuni. Termenul de depunere a cererilor şi a documentelor însoţitoare este până la 31 ianuarie 2008."
Referitor la principalele documente ce însoţesc cererea pentru obţinerea sprijinului financiar, conform prevederilor H.G. 1577/2007, acestea sunt: copie după actul de identitate (în cazul persoanelor fizice) sau copie după certificatul de înmatriculare (în cazul persoanelor juridice); copie după actele doveditoare ale dreptului de folosinţă şi/sau a proprietăţii asupra suprafeţei de teren cultivate cu sfeclă de zahăr; schiţa de amplasare a culturii de sfeclă de zahăr; tabelul contractelor de arendă încheiate şi avizate de primărie; adeverinţă de la Registrul Agricol, eliberată de primărie, conform înscrierilor existente; declaraţie pe proprie răspundere privind producţia de sfeclă de zahăr obţinută, din care producţia marfă; copie după actele doveditoare ale încasării contravalorii mărfii livrate.
Cei care se înscriu în această categorie beneficiară de astfel de subvenţie de la stat se pot adresa, pentru lămuririle necesare, reprezentanţilor în teritoriu ai DADR Bihor (la primării).
Referitor la modalitatea de plată a sprijinului financiar, după analizarea dosarului fiecărui solicitant, situaţia centralizată se raportează, de către DADR Bihor, la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), apoi sumele cuvenite se virează în contul bancar al solicitantului respectiv.