* Mai mare deschidere pentru accesarea de credite. * Băncile au primit derogare şi pentru zona de şes. * Numai în prima decadă a lunii august, creditele depăşind 124.000 de dolari. Creditul FIDA poate fi accesat atât de persoane juridice, cât şi de persoane fizice, cu condiţia să înceapă, să dezvolte sau să termine o investiţie productivă în aria proiectului stabilit. Prin Programul FIDA sunt incluse trei categorii de credite: pentru gospodării, credite agricole şi credite comerciale. Totodată, un credit obţinut prin Programul FIDA poate fi luat în considerare ca participare proprie pentru obţinerea de fonduri europene gratuite PHARE, SAPARD sau altele, în măsura îndeplinirii condiţiilor suplimentare ce pot fi impuse de aceste programe de finanţare. Guvernul României a încheiat un acord de împrumut cu Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă (FIDA) pentru zona Munţilor Apuseni ce cuprinde şase judeţe: Alba, Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara şi Sălaj. "Noutatea - care şi-a dovedit şi efectul - constă că băncile prin care se derulează aceste credite, în special Banca Comercială a României, au primit derogare să acorde credite prin Programul FIDA, nu numai solicitanţilor din zona de munte, ci şi celor din zona de şes. Astfel, contină dl ing. Aurel Huniadi - şef Serviciu Dezvoltare Rurală din cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor - asistăm, în ultimul timp, la creşterea numărului celor care solicită şi sunt acceptaţi pentru primirea de credite". Dovada elecventă este că, numai în prima decadă a lunii august, au fost depuse (şi aprobate) trei proiecte (dosare) de către persoane juridice, suma totală pentru creditare fiind 124.300 USD. Beneficiarii, în cazul de faţă, sunt trei societăţi comerciale din Diosig, Petid şi Săcădat. De altfel, în anul 2005, până acum, putem consemna alte trei solicitări de creditare, dar din partea unor persoane fizice, suma totală fiind de 44.100 dolari. Aşadar, deocamdată, în anul 2005 s-au accesat credite în valoare totală de 168.400 dolari, în condiţiile în care, în anul 2004, nu au existat solicitări eligibile, conform datelor centralizate ale DADR Bihor. Şi tot prin comparaţie, în 2002, primul an de accesare a unor astfel de credite, numărul beneficiarilor bihoreni, persoane fizice, a fost restrâns: 5 dosare, suma totală 40.010 dolari, iar în 2003 - 9 dosare aprobate, cu 53.887 dolari suma totală a creditelor. Rămâne de văzut ce bilanţ va fi la finele anului 2005, în condiţiile în care acum există o mai mare deschidere pentru acordarea de credite, deci, implicit, şi creşterea interesului beneficiarilor de a solicita credite prin Programul FIDA.