Ieri, în Sala Mare a Primăriei, Federaţia Patronilor Bihor, în parteneriat cu Primăria Oradea prin Direcţia Tehnică, a organizat o întâlnire între reprezentanţii asociaţiilor de proprietari şi firme din domeniul construcţiilor. Obiectivul principal al întâlnirii a fost informarea oamenilor cu privire la programul de reabilitare termică şi beneficiile pe care acesta le oferă. Federaţia Patronilor Bihor îşi propune să joace un rol important în activităţile economice ale judeţului, iar prin organizarea acestui eveniment şi prin colaborarea cu firme din domeniul construcţiilor vrea să prezinte cele mai bune oferte pentru programul de reabilitare termică. Prezent la eveniment, primarul Oradiei, Petru Filip, a recunoscut faptul că datorită numărului mare de blocuri construite pe timpul perioadei comuniste, calitatea acestora nu a fost cea dorită, fapt pentru care actualul program de reabilitare este foarte bine venit. Reprezentanţilor asociaţiilor de proprietari prezenţi le-a fost expus atât modul de finanţare al acestor reabilitări, cât şi etapele procesului, prezentându-li-se şi firme care se ocupă de reabilitarea termică a clădirilor. Pentru a informa cât mai corect oamenii despre provenienţa fondurilor destinate reabilitării termice, a fost prezent şi un reprezentant al Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor (MDLPL), consilierul Cosmin Falub. Acesta a ţinut să le aducă la cunoştinţă celor prezenţi faptul că MDLPL participă la promovarea şi susţinerea acestui proiect, prin oferirea a 33% din totalul sumei necesare şi prin realizarea procesului de audit şi proiectare. Un alt finanţator al acestor lucrări sunt primăriile, a căror contribuţie este tot de 33%, urmând ca restul sumei de bani să fie suportată de locatarii blocurilor în cauză. Deşi în Oradea există blocuri care au început acest proiect de reabilitare termică, numărul lor este încă redus, fiind importantă şi dorinţa oamenilor care locuiesc în acel condomeniu de a face acest pas. Ei trebuie să realizeze faptul că prin asemenea îmbunătăţiri aduse clădirilor vor avea doar de câştigat, pierderile de energie termică, precum şi cheltuielile fiind mult mai mici. Invitaţii în calitate de speakeri ai evenimentului au fost Cosmin Falub, consilier în cadrul MDLPL, Aurelia Simion, director Direcţia de Reglementare în Construcţii MDLPL, Emilia-Cerna Mladin, preşedinta Asociaţiei Auditorilor Energetici, Petru Filip, primarul Municipiul Oradea, Dumitru Fildan, directorul Direcţiei Tehnice din Primărie şi Othilia Groza, şef lucrări-Facultatea de Arhitectură şi Construcţii, Universitatea Oradea.