Şi străinii vor putea deveni arendaşi!
Senatorii din Comisia juridică au avizat favorabil un proiect de lege care va permite cetăţenilor străini să devină arendaşi în România, începând cu 1 ianuarie 2007.
Proiectul modifică Legea arendării nr.16/1994, în sensul eliminării restricţiilor privind arendarea bunurilor agricole de către cetăţeni străini, apatrizi sau firme străine. Condiţia este, pentru persoanele juridice, să aibă ca obiect de activitate exploatarea bunurilor agricole şi să prezinte garanţiile solicitate de arendator. Persoanele fizice trebuie să aibă pregătire de specialitate agricolă sau un atestat de cunoştinţe agricole ori practică în acest domeniu şi, de asemenea, să prezinte garanţii.
Această modificare legislativă se impune, după cum motivează Guvernul, în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate de ţara noastră în procesul de implementare a acquis-ului comunitar, respectiv a celor referitoare la eliminarea restricţiilor la dreptul de stabilire şi la libera circulaţie a capitalurilor pentru persoanele fizice şi juridice străine.
Unul dintre aceste angajamente se referă şi la eliminarea, tot până la data integrării în UE, a restricţiilor existente faţă de cetăţenii străini şi firmele străine în ceea ce priveşte achiziţionarea de proprietăţi imobiliare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.