Salariul corespunzător lunii decembrie 2004 se impozitează potrivit grilei de impozitare valabilă în acea lună. Drepturile salariale care reprezintă lichidarea lunii decembrie 2004, care se plătesc angajaţilor în luna ianuarie 2005, se impozitează potrivit grilei de impozitare valabilă în luna decembrie 2004, a anunţat, miercuri, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Celelalte drepturi salariale cuvenite sau plătite în luna ianuarie 2005, inclusiv al 13-lea salariu, se vor impozita în conformitate cu prevederile Ordonantei de Urgenţă privind modificarea şi completarea legii Codului fiscal, respectiv cu cota unică de impozit de 16%.