Serviciul "stadiu dosar"- disponibil în toată ţara
"Stadiu dosar" este un serviciu online disponibil pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (www.onrc.ro) prin intermediul căruia se poate consulta stadiul unei cereri depuse spre soluţionare la Oficiile Registrului Comerţului de pe lângă Tribunale (ORCT) din toată ţara.
Scopul lansării serviciului "Stadiu dosar" este acela de a reduce birocraţia în cadrul instituţiei şi de a pune la dispoziţia comercianţilor mijloace moderne. Principalul avantaj al acestui serviciu online este rapida informare a comercianţilor despre cererile depuse la ORCT, despre noul termen de judecată şi actele pe care trebuie să le mai depună în cazul dosarelor amânate, aflate în competenţa judecătorului delegat la Registrul Comertului sau a directorului ORCT, precum şi momentul la care se pot prezenta la Biroul Registratură Eliberări spre a-şi ridica actele. Acest serviciu pune la dispoziţia comercianţilor, pe Internet, fără a mai fi necesară deplasarea la sediile ORCT, informaţiile legate de stadiul cererilor aflate spre soluţionare la ORCT. Informaţiile sunt actualizate în timp real, odată cu preluarea cererilor în registraturile ORCT. Pentru identificarea cererii căutată, comerciantul are la dispoziţie criterii multiple prin care acesta poate ajunge la informaţiile necesare, respectiv denumirea comerciantului, numărul de înmatriculare în Registrul Comerţului, CUI-ul şi numărul cererii de înregistrare.
După identificarea cererii sunt afişate, pe lângă principalele date ale societăţii (denumirea, CUI-ul şi numărul de ordine în Registrul Comerţului), tipul cererii, stadiul ei sau motivul amânării în cazul cererilor amânate, aflate în competenţa de soluţionare a judecătorului delegat, respectiv directorului Oiciului. Principalele tipuri de cereri spre soluţionare la ORCT al căror stadiu poate fi identificat sunt: cererile de înregistrare; cererile de înregistrare a modificărilor actului constitutiv; cererile de radiere; cererile de depunere şi menţionare acte; cererile de preschimbare; cererile de actualizare CAEN; cererile de eroare materială; cererile - comandă eliberare informaţii; cererile - comandă eliberare acte (certificate constatatoare, copii certificate şi extrase CAEN); cererile de eliberare duplicat.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.