Boli foliare la cultura grâului Ploile căzute în aprilie şi mai, chiar dacă nu peste tot au fost importante cantitativ, au fost frecvente şi întreţin un climat umed în interiorul lanului, adică un mediu propice pentru manifestarea bolilor foliare. Odată cu încălzirea vremii, bolile foliare vor fi numeroase, acolo unde nu s-au aplicat tratamente pentru combaterea acestora, mai ales dacă lanurile sunt şi îmburuienate. Reacţia soiurilor de grâu la atacul previzibil al bolilor este diferenţiată în funcţie de rezistenţa genetică. Astfel, dintre soiurile mai răspândite în zona noastră, semnalăm predispoziţia la atacul de făinare a lanurilor cu: Alex, Arieşan, Fundulea 4. Deşi, la omologare, aceste soiuri erau rezistente la această boală, ele fiind soiuri mai vechi s-au ??erodat?? din punct de vedere genetic. Septorioza s-a instalat pe soiurile mai sensibile şi va evolua rapid în zilele următoare. Datorită rezistenţei genetice bune, acest risc este redus în cazul soiurilor Ardeal, Apullum sau, dacă se mai cultivă pe undeva, Transilvania. Fiţi siguri însă că se va manifesta intens pe Arieşan şi Romulus. Atacul de helmintosporioză (sfâşierea frunzelor) este posibil pe majoritatea soiurilor, mai puţin Ardeal şi Apullum, soiuri foarte rezistente la această boală. Riscul unor atacuri mari cu rugină galbenă este crescut în lanurile de Alex sau Dropia, mai ales după trecerea valului de ploi şi instalarea căldurii. Rugina brună apare mai târziu şi mai ales pe soiurile cu rezistenţă nesatisfăcătoare la această boală: Romulus, Dropia, Fundulea 4. Deşi fuzarioza spicului este mai greu de prevăzut şi controlat, nu trebuie scăpată din vedere, mai ales în cazul soiurilor Fundulea 4 şi Arieşan, cultivate după porumb. Cum însă nu s-a manifestat cu intensitate pe porumb, în toamna trecută, apreciem că nici pe grâu nu va crea probleme în acest an. Dacă nu aţi făcut tratamentele respective odată cu erbicidatul, trebuie să o faceţi neîntârziat, mai ales pe loturile semincere. Desigur, singura alternativă este cea aviatică. Pentru a ridica eficienţa acţiunii, vă recomandăm ca simultan să aplicaţi şi îngrăşăminte foliare, ştiut fiind că fertilizarea târzie (burduf-înspicare) creşte în mod semnificativ conţinutul boabelor în gluten. Pentru combaterea bolilor menţionate, noi vă recomandăm: Carbendazim 500SC-0,6 l/ha; Bumper forte -0,8 l/ha; Topsin 70PU-1,0 l/ha; Folicur BT-0,8-1,0 l/ha; Falcon-0,6 l/ha; Stratego-1,0 l/ha. Menţiunea că în cazul triticalelor nu se impune tratamentul cu fungicide, fiind rezistente la atacul bolilor. De asemenea, vă atragem atenţia asupra numărului mare de adulţi de ploşniţă semnalaţi deja în lanuri, ca urmare a înmulţirii lor puternice în anul trecut.