A devenit notorie în Oradea procedura schimbării la mica înţelegere a uscătoriilor de la blocuri contra realizării şarpantelor. Cei interesaţi de această tranzacţie se prezintă la comitetul de bloc, la preşedintele asociaţiei sau poate numai la şeful de scară, convingându-i cât de rentabilă este o astfel de asociere pentru cei care locuiesc în imobilul respectiv. "Domnule, uite, eu sunt interesat să va fac şarpantă, ca să nu-i mai plouă pe cei de la etajul 4 şi să nu mai aveţi probleme cu igrasia", îşi începe "discursul" capul afacerii. "Bine, eu sunt de acord", zice locatarul. "Da` ce vrei în schimb?", îl întreabă acesta. "E simplu. Îţi fac şarpantă, îmi dai uscătoria", vine răspunsul prompt al primului. Nu intrăm în toate amănuntele afacerii, însă e destul că înţelegerea se perfectează şi cât se poate de repede încep lucrările. Înainte, însă, de a trece la descrierea situaţiei care ne interesează, se cuvine să facem două paranteze. Prima ar fi că, de regulă, cei care se antrenează în "jocul şarpantelor" sunt mici escroci care, după ce se se văd cu... sacii în căruţă, dispar fără urmă, locatarii rămânând şi fără bani şi fără şarpante. Într-o a doua situaţie se află cei care, nefiind nici meşteri, nici autorizaţi în astfel de lucrări, se urcă pe acoperişuri, precum turistul neinstruit pe munte, şi se miră de nu mai poate, dacă mai are când, că s-a întâmplat să cadă. Partea cea mai proastă este că aşa-numitul angajator nu ia seama la nimic: nici instructaj, nici echipament adecvat, nici minimă protecţie. Şi iată ce se întâmplă (caz real, care s-a întâmplat în Oradea, cu ceva timp în urmă): Între numiţii C.A. şi C.N., pe de o parte, şi locatarii blocului PC 29, pe de altă parte, intervine o înţelegere scrisă, prin care celor doi li se cedează încăperea din bloc cu destinaţia uscătorie în schimbul realizării unui acoperiş tip şarpantă pe bloc şi a montării unui interfon. Pentru munca efectivă la realizarea şarpantei, C.N. îl contactează pe B.G., persoană fără ocupaţie, meşter la toate şi mare amator de muncă ocazională. Acesta mai adună vreo trei în jurul lui şi se înfăţişează, în dimineaţa stabilită, la blocul cu pricina. Procedând după mintea lor, prea puţin instruită într-ale construcţiei, se căznesc să încropească un suport pentru un scripete. În sfârşit, încep lucrul. De două ori au reuşit să ridice, cu ajutorul scripetelui, grinzile pe bloc. Din păcate, a treia oară s-a soldat cu eşec. Eşafodajul scripetelui n-a mai rezistat în ancorările sale şi s-a prăbuşit de la înălţimea terasei blocului, de la 15 metri. Una dintre grinzi l-a lovit pe M.I., care nesesizând pericolul, nu a mai avut timp să se ferească. Omul n-a mai putut fi salvat cu toată intervenţia medicilor. Aşadar, o aventură care a costat o viaţă.