SAPARD, mai aproape de beneficiari
Din aprilie, program prelungit de lucru al oficiilor judeţene ale APDRP.
Agenţia SAPARD s-a transformat în Agenţie de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), urmând să preia în totalitate derularea Programului SAPARD.
Prin Ordonanţa de Urgenţă nr.13/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin reorganizarea Agenţiei SAPARD a fost definită şi structura instituţională a Agenţiei. Astfel, Serviciile Tehnice Delegate din cadrul direcţiilor judeţene pentru agricultură şi dezvoltare rurală au fost preluate de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, devenind Oficii Judeţene ale acesteia.
În contextul noii structuri instituţionale şi în scopul unei deschideri mai mari în relaţia cu beneficiarii, începând cu luna aprilie 2006, programul oficiilor judeţene ale Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit se va prelungi zilnic până la ora 20.00, iar în zilele de sâmbătă ale săptămânii, în intervalul orar 9.00-14.00.
Astfel, experţii Oficiilor Judeţene ale Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) vor fi mai mult la dispoziţia beneficiarilor, pentru a le oferi sprijin în accesarea fondurilor nerambursabile SAPARD.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.