Salarii româneşti, dar preţuri europene
Românii au încă printre cele mai mici salarii din Europa, deşi la preţuri concurează deja marile capitale europene.
O maşină nouă de pildă, un plin de benzină sau chiar o bere cerută la bar costă aproximativ la fel, indiferent dacă stai în România, Italia sau chiar Anglia. La veniturile medii, însă raportul e altul. După o lună de muncă, salariul mediu al unui muncitor în România este egal cu jumătate din cât câştigă un englez în numai o săptămână de lucru. Salariul mediu brut al unui român este de 1.077 de lei noi, adică puţin peste 300 de euro. În schimb, un italian câştigă 1.560 de euro, ceea ce echivalează cu 5.460 de lei noi. Şi mai mult câştigă un englez care, după doar o săptămână de muncă, încasează aproape dublu faţă de salariul lunar al unui român.
În schimb, la capitolul costuri putem concura atât cu Italia, cât şi cu Anglia, diferenţele dintre preţurile din România şi celelalte două state fiind foarte mici. De exemplu, o pâine de un kilogram este mai ieftină la noi cu doar câţiva lei, faţă de echivalentul preţului ei în Anglia. Comparativ cu Italia, preţul pâinii din România este însă mult mai mic. În schimb, sumele plătite pentru un plin la maşină sunt asemănătoare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.