Potrivit statisticilor Băncii Naţionale a României (BNR), dobânzile destul de atractive oferite de bănci pentru economisire îi lasă indiferenţi pe români.

Cu toate că bancherii oferă populaţiei pentru economiile în monedă naţională dobânzi de 15%, în luna august, populaţia nu a depus la bancă nici măcar un leu. În statisticile BNR din august apare cifra zero în dreptul depozitelor constituite în monedă naţională de către persoanele fizice. În schimb, statisticile arată o creştere a sumelor economisite în monede străine cu 3,1% faţă de iulie. Reamintim că instituţiile financiar-bancare s-au văzut nevoite să ridice dobânzile atât la depozite, cât şi la credite, după ce BNR a majorat dobînda de politică monetară cu peste 3% în doar opt luni.