Avuţia financiară a românilor va înregistra, în perioada 2006-2008, o creştere medie anuală de 17%, iar volumul îndatorării va urca, în medie, cu 22% pe an, creditul ipotecar urmând să aibă o relevanţă mai ridicată, potrivit unui studiu al UniCredit Group. La finele anului trecut, avuţia financiară a românilor (incluzând numerar, depozite, titluri şi acţiuni, participaţii la fonduri mutuale, asigurări şi pensii) reprezenta 19% din produsul intern brut (PIB), faţă de 53% cât este media în zona denumită Noua Europă (România, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Polonia, Slovacia, Turcia şi Ungaria), în timp ce îndatorarea financiară a ajuns la 8%, comparativ cu 14% în această regiune. Potrivit analizei UniCredit Group "Comportamentul financiar al populaţiei şi evoluţia pieţei creditului din Noua Europă", România este ţara cu cel mai scăzut nivel al îndatorării pe locuitor din regiune, dar şi cu cel mai redus grad de avuţie financiară. În România, îndatorarea financiară pe locuitor a fost, anul trecut, de 277 de euro, nivelul estimat pentru 2008 fiind de 546 de euro. Ponderea creditelor ipotecare şi imobiliare era, la sfârşitul anului trecut, de 25% din totalul îndatorării românilor, cu o creştere medie anuală de 118% în ultimii cinci ani.