România ocupă locul patru în clasamentul statelor europene care au înregistrat cel mai rapid ritm de convergenţă la UE în perioada 2000-2006, după ţările baltice şi înaintea unor state precum Bulgaria, Ungaria şi Polonia, se arată într-un raport al Fondului Monetar Internaţional (FMI).


Viteza medie de convergenţă înregistrată de România în perioada analizată a fost de peste şase puncte, comparativ cu valoarea de circa cinci puncte înregistrată de Bulgaria, sub trei puncte de Ungaria şi mai puţin de două puncte de Polonia, se arată în raportul "Regional Economic Outlook".

Datele se bazează pe informaţiile furnizate de Biroul de statistică al UE, Eurostat, şi pe calculele FMI.