România, locul şase în UE la inflaţie anuală
În ceea ce priveşte rata inflaţiei anuale, România se află pe poziţia a şasea în Uniunea Europeană, care a atins, în decembrie 2007, nivelul de 6,7%, după cel de 6,8%, raportat cu o lună înainte.
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), inflaţia de la finele anului 2007 a urcat la 6,57%, cu 1,5 puncte peste intervalul ţintit de Banca Naţională a României, după ce preţurile de consum au crescut cu 0,64% în ultima lună a anului trecut. La nivelul UE, cea mai ridicată inflaţie anuală a fost consemnată în Letonia - 14%, urmată de Bulgaria -11,6% , Estonia - 9,7%, Lituania - 8,2% şi Ungaria - 7,4%. La nivelul UE, inflaţia anuală s-a accelerat în decembrie la 3,2%, de la 3,1% în noiembrie, iar preţurile au crescut 0,4% faţă de luna anterioară. Potrivit Eurostat, România a înregistrat în primele zece luni ale anului trecut un deficit comercial de 17,3 miliarde euro, situându-se pe locul cinci în UE, în urcare cu două poziţii faţă de intervalul similar din 2006. Exporturile României au avansat cu 13%, la 24,3 miliarde de euro, de la 21,4 miliarde de euro în aceeaşi perioadă din 2006, iar importurile au crescut cu 27%, la 41,5 miliarde de euro, comparativ cu 32,6 miliarde de euro în intervalul similar din anul anterior.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.