Banca Naţională a României a lansat în mod oficial Campania naţională de informare a populaţiei cu privire la introducerea leului greu de la 1 iulie 2005. De fapt, românii vor fi supuşi unui "tratament" de acomodare cu noua monedă încă de la 1 martie, dată de la care comercianţii vor fi obligaţi să afişeze preţurile atât în lei vechi, cât şi în leii noi, deşi aceştia încă nu vor fi introduşi efectiv pe piaţă. De la 1 iulie, moneda naţională va fi denominată, astfel încât 10.000 de lei vechi vor fi preschimbaţi pentru un leu nou. Românii vor trebui să se reobişnuiască cu folosirea monedelor de 1, 5, 10 şi 50 de bani care, sub o altă formă, au mai circulat în România înainte de 1989. Leul, care va rămâne unitatea monetară, nu va fi însă tipărit sub forma unei monede, ci sub forma unei bancnote pe suport de polimeri. Noile bancnote vor păstra designul celor existente în prezent. De exemplu, pe bancnota de 1.000.000 lei, chipul lui I.L. Caragiale se va regăsi pe corespondentul monedei noi de 100 de lei. În ceea ce priveşte contabilitatea firmelor, aceasta va fi ţinută în ambele monede până la sfărşitul anului 2005, urmând ca situaţiile financiare anuale pe 2005 să fie întocmite în moneda nouă. Costurile operaţiunii de introducere a leului greu nu pot fi decât aproximative, ele fiind suportate de BNR, băncile comerciale şi comercianţi. În ceea ce priveşte codificarea monedei naţionale, care în prezent este ROL (Romanian Leu), ea se va schimba în RON (Romanian New). Pe lângă avantajele evidente aduse de introducerea leului greu (reducerea masei monetare, uşurarea tranzacţiilor şi decontărilor, o mai uşoară circulaţie a banilor etc.), autorităţile de la Bucureşti mizează foarte mult şi pe efectul psihologic al acestei operaţiuni în procesul de dezinflaţie, absolut necesar de realizat în perspectiva integrării României în UE. De fapt, denominarea nu este altceva decât o etapă pregătitoare a României pentru aderarea la Uniunea Europeană. Experienţa celorlalte ţări europene, 13 la număr, care au trecut prin procesul de denominare a demonstrat că populaţia a avut o mult mai mare încredere în noua monedă.