România îşi expune produsele la Vinexpo Bordeaux
România participă cu 11 firme şi peste 100 de soiuri de vin la cel mai mare târg internaţional de vinuri şi băuturi alcoolice, care se va desfăşura între 19 - 23 iunie, la Bordeaux, şi va reuni peste 45.000 de vizitatori din peste 140 de ţări, potrivit datelor Patronatului Naţional al Viei şi Vinului (PNVV). Acesta este primul dintre cele două târguri de anul acesta la care România participă cu stand naţional (cel de-al II-lea va fi la Concursul Internaţional de Vinuri şi Băuturi Alcoolice de la Moscova, în luna octombrie). Bugetul alocat de Ministerul Economiei şi Comerţului este de 2,8 miliarde lei, reprezentând cheltuieli pentru închirierea spaţiului, realizarea standului (72 metri pătraţi), transportul şi depozitarea mostrelor, realizarea programului promoţional precum şi 50 la sută din cheltuielile cu transportul şi cazarea câte unui reprezentat al firmelor expozante. Participarea României va fi mediatizată prin publicarea de anunţuri în reviste de specialitate, editarea unei broşuri cuprinzând prezentarea firmelor expozante şi a produselor acestora, CD-uri cu oferta româneasca de vinuri pentru export.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.