În conformitate cu cerinţele Uniunii Europene, începând cu anul 2005, pentru depozitarea deşeurilor periculoase se va realiza o capacitate de depozitare de circa 110.000 t/an, depozite ce vor fi de tip "a" (depozite de deşeuri periculoase). Se estimează că acestea vor asigura, în România, necesarul de capacitate de depozitare pentru deşeurile periculoase neincinerabile şi care îndeplinesc condiţiile de acceptare. Astfel, prognoza de generare a deşeurilor de producţie arată o scădere a acestora cu circa 3 la sută pe an, preconizându-se ca indicele de scădere al cantităţilor de deşeuri periculoase generate să fie mai mare, pe măsură ce vor fi implementate tehnologii curate şi se vor aplica principiile prevenirii, reducerii şi controlului integrat al poluării. În prezent, agenţii economici de la noi care deţin depozite pentru deşeuri periculoase depozitează pe acelaşi amplasament, în amestec, atât deşeuri periculoase, cât şi deşeuri nepericuloase. Prin operaţiile de tratare şi denocivizare, o parte din deşeurile periculoase generate se vor transforma în deşeuri cu caracter nepericulos, ele putând fi stocate în depozite conforme cu clasa "b" (deşeuri nepericuloase).