Banii însoțesc orice acțiune economică, având o importanță deosebită în economia de piață, în producția și circulația mărfurilor, fiind „sângele care irigă întregul sistem economic”, rolul lor crescând pe măsură ce producția și circulația mărfurilor se dezvoltă și se diversifică, când schimbul de bunuri nu se mai putea face sub formă de „troc”, adică marfă contra marfă, sau bun contra bun.

Astfel, pe măsura dezvoltării schimbului e mărfuri pe piața internă și externă, se impunea găsirea unui „echivavent general”, adică a unei „mărfi cu proprietăți deosebite”, (care nu ruginește, se uzează mai puțin etc.), marfă care are atât valoare de întrebuințare, cât și valoare, dată de timpul de muncă socialmente necesar pentru obținerea lor, mărfurile care îndeplineau aceste condiții fiind argintul și aurul, deoarece sunt omogene, perfect divizibile și au valoare mare într-un volum mic.

La început aurul - bani circula sub formă de lingouri, greutatea și calitatea aurului trebuind să fie verificate de fiecare dată, astfel apărând necesitatea marcării lingourilor, în funcție de calitate și conținut. Cu timpul această sarcină și-a asumat-o statul, care, în loc să mai certifice dimensiunea diferitelor lingouri, trece la baterea de monedă din aur, dar și aceasta în timpul circulației își pierde din conținut din cauza uzurii ajungându-se la monede de aur, cu același nume, să aibă valori diferite.

Acest proces de uzură a aurului-bani, impune necesitatea găsirii altor materiale care să poate juca acest rol prin simboluri ce constituie „semne ale valorii”, în felul acesta apărând banii de hârtie, adică bancnotele și monedele cu dimensiuni și forme speciale, imprimate față-verso de către un organism public, atestate de stat.

În prezent, noțiunea generică de bani sau monedă desemnează bancnotele, moneda metalică, moneda scriptuală și alte instrumente de la țară la țară și care sunt general acceptate pentru schimburi și plăți într-un spațiu economic dat, fiind, în același timp, simbolul avuției și conferind putere economică deținătorului său. Rolul banilor în cadrul circulației mărfurilor este pus în evidență de funcțiile lor. Astfel, prin intermediul banilor se măsoară și se compară, în timp și spațiu, activitatea economică, respectiv a rezultatelor și cheltuielilor, banii fiind singurul mijloc capabil să comensureze și să compare bunuri și activități economice diferite din punct de vedere cantitativ, calitativ și structural, prin intermediul prețului, adică suma de bani pe care agenții economici apreciază că o reprezintă pe piață fiecare bun, serviciu sau activitate economică.

Datorită faptului că procesul de schimb este format din două tranzacții, sau prin două acte, actul vânzării și actul cumpărării, banii îndeplinesc și funcția de mijloc de schimb – bani contra marfă sau marfă contra bani (M-B-M). Banii îndeplinesc și funcția de mijloc de plată, prin achitarea valorii bunurilor cumpărate la o dată ulterioară, ca urmare a separării actului vânzării de data încasării prețului de la cumpărător, plata având loc la un anumit termen, numit scadență, utilizat și în alte împrejurări (achitarea chiriilor, impozitelor, salariilor, creditelor etc.) deoarece orice obligație economică este evaluată în bani și încetează prin achitarea sumei corespunzătoare.

Pentru a putea continua procesul de producție pe o scară mai largă, producătorii trebuie să acumuleze și să tezaurizeze bani în perioada în care are loc o restrângere a producției, pentru ca în perioada de creștere a producției, să se repună în circulație banii care au fost tezaurizați în perioada de stagnare sau de scădere a producției.

În relațiile internaționale banilor le dispar caracterele naționale ca etalon al prețurilor și recapărtă forma monedei-aur, monedele naționale fiind apreciate în funcție de conținutul lor în aur, care îndeplinește funcția de bani universali, care servesc ca mijloc de plată la efectuarea plăților dintre țări, pentru echilibrarea balanțelor de plăți și ca mijloc de cumpărare universal în relațiile de schimb unilaterale (numai de cumpărare) sau atunci când echilibrul obișnuit al schimbului de mărfuri dintre țări (națiuni) este tulburat brusc de zguduiri economice sau sociale, în caz de războaie etc. Amplificarea legăturilor economice dintre țări a creat treptat pentru fiecare țără necesitatea de a stabili prin lege o serie de norme obligatorii referitoare la bani și la circulația acestora și de a se contura un sistem monetar național privind emisia și circulația banilor, sistem care diferă de la o țară la alta.

În România sistemul monetar național s-a constituit în 1867, stabilindu-se că leul este unitatea care servește ca etalon al prețurilor, moneda națională trecând printr-un proces de convertabilitate la un anumit preț sau curs, care reprezintă numărul de unități monetare  străine care se priumesc în schimbul unei unități naționale, în condițiile date de loc și timp și care depinde de raportul dintre cererea și oferta de diferiți bani naționali și de raportul dintre puterea de cumpărare a celor două monede naționale în cauză, de evoluția puterii de cumpărare a celor două monede, depinde și de conjunctura economică, de sensul de mișcare a raportului dintre cererea și oferta diferiților bani naționali, de starea comerțului exterior etc. Convertabilitatea monedei nu este un scop în sine, ci un mijloc de asigurare și sprijinire a dezvoltării economiei naționale. Cantitatea de bani de hârtie necesară circulației trebuie limitată la acea cantitate în care trebuie să circule aurul pe care banii de hartie îl reprezintă doar în mod simbolic (acoperirea în aur). Hârtia-monedă pusă în circulație peste necesitățile circulației mărfurilor produce o suprasaturare a canalelor circulației cu banii de hârtie, având loc o depreciere a acestora în raport cu aurul și, ca urmare, cresc prețurile mărfurilor, ajungându-se la inflație, care este o boală aproape cronică a economiei de piață, mai ales în perioada crizelor generale, dar inflația poate să apară și atunci când cantitatea banilor de hârtie rămâne neschimbată, dar are loc o restrângere a producției și cantității de marfă aflată pe piață.

Cantitatea de bani necesară circulației se poate determina ca raport între suma prețurilor mărfurilor ce se realizează (vinde) și viteza de circulație a banilor, adică numărul mediu de rotații efectuate de o monedă, dar și de alți mulți factori economici și extraeconomici fundamental pentru valoarea banilor fiind și gradul de dezvoltare a economiei, precum și actul politic dublat de încrederea populației și a agenților economici că factorul de decizie are capacitatea de a menține masa monetară în limite normale.

Puterea de cumpărare a banilor se reflectă în raportul dintre volumul (cantitatea de bunuri economice supuse vânzării și oferta reală de monedă. Reglarea masei monetare se înfăptuiește de către bănci, în special de către Banca Națională, prin două modalități: emisiunea sau retragerea de numerar și prin crearea unor cantități suplimentare de bani  scripturali sau retragerea acestora, prin creșterea sau diminuarea volumului de credite acordate de banci.

În esență, puterea de cumpărare a banilor reprezintă cantitatea de bunuri și sevicii care se poate procura cu o unitate bănească și depinde de starea economiei, respectiv de capacitatea acesteia de satisfacere în bune condiții a nevoilor de consum ale populației.

Având în vedere rolul și funcțiile banilor în economie, respectiv în producția și circulația mărfurilor, se pune întrebarea: Este benefică pentru economia unei țări restrângerea sau retragerea banilor – monedă de circulație, respectiv de pe piață? Răspunsul îl regăsim în semnalele date de către mediul economic și de către populație la aflarea acestei vești, venită pe nepregătite. Dotarea cu bancomate a tuturor localităților inclusiv a celor aflate în vârf de munte este absolut necesară, ca și pregătirea psihică și tehnică a milioanelor de bătrâni ce se deplasează greu, apelând la terți pentru procurarea celor necesare traiului zilnic. A încredința cardul cuiva nu este prea indicat, deoarece persoana respectivă poate folosi cardul și pentru propriile cumpărături. Apoi nu întotdeauna ai la dispoziție pe cineva dispus să-ți facă acest serviciu în mod gratuit, iar la țară părinții își trimit chiar copiii să facă anumite cumpărături mici (pâine, zahăr, ulei, boia, drojdie etc., dându-le o sumă de bani aproximativă, uneori rămânându-le și ceva rest pentru câteva bomboane.

Argumente pro și contra se pot găsi, dar trebuie lăsat la latitudinea fiecăruia să decidă modalitatea de achitare a cumpărăturilor, respectiv să încaseze prețul acestora, fără nicio restricționare sau limitare a acestora, mai ales că nu avem toate condițiile tehnice pentru aplicarea în masă a acestei măsuri pripite și insuficient gândită de către guvernanții noștri care nu cunosc sau poate au uitat rolul și funcțiile banilor în economie, adică în producție și circulația mărfurilor.

Evaziunea fiscală nu va putea fi eradicată atâta timp cât povara fiscală pe umerii contribuabililor va fi greu de suportat și nu plata/încasarea cu cardul este soluția miraculoasă a acestei probleme, ci controlul drastic, permanent, profesional și inopinat asupra celor ce practică evaziunea fiscală, mai ales marii coloși care practică dubla evidență, contabilă și duble bilanțuri contabile, unul pentru ei și altul pentru fisc. Controalele trebuie îndreptate asupra celor ce ani la rând obțin cifre de afaceri uriașe, declarând pierderi și asupra celor ce nici măcare nu se sinchisesc să depună declarații de venit la fisc.