Ritmul de majorare a câştigului salarial real va continua să crească în 2005, dar se va reduce în următorii doi ani, concomitent cu încetinirea semnificativă, încă din acest an, a ratei de creştere a consumului populaţiei. "Se estimează că, în 2005, creşterea reală a consumului populaţiei va fi inferioară celei din 2004, respectiv 7,7% faţă de 9,9%, în condiţiile în care câştigul salarial real va fi mai mare, respectiv 12,4% faţă de circa 10%. În următorii ani se aşteaptă o reducere a creşterilor câştigului salarial real, 5,2% în 2006 şi 5,6% în 2007, ceea ce va constitui o premisă pentru încetinirea semnificativă a creşterii consumului populaţiei pînă la 6% în 2006 şi 5,5% în 2007", se arată în Programul Economic de Preaderare (PEP) actualizat pe 2004. Pentru următorii trei ani se aşteaptă o încetinire a ritmului de creştere a consumului, ceea ce va însemna că, pe fondul menţinerii unui export net negativ, formarea brută de capital fix va rămîne principalul factor de creştere a produsului intern brut, se menţionează în document. Consumul individual efectiv al populaţiei, pe fondul creşterii veniturilor şi al reformei fiscale, va înregistra creşteri importante, dar trendul descrescător, evidenţiat şi în ediţia anterioară a PEP, se va menţine. Astfel, introducerea taxei unice de impozitare a veniturilor salariale de 16% va avea ca efect creşterea consumului populaţiei în acest an, dar nu în aceeaşi proporţie cu majorarea venitului disponibil. Se apreciază că reducerea costului forţei de muncă, începând cu 2006, şi a impozitului pe profit vor asigura resurse pentru dezvoltare, modernizare şi creştere a competitivităţii produselor. În program se ia, însă, în calcul şi varianta în care reformele structurale nu vor fi aplicate şi în care disponibilităţile băneşti ar fi orientate spre consum. Programul a fost aprobat în şedinţa de joi a Guvernului şi transmis, vineri, la Bruxelles.