Ministerul Finanţelor Publice va prezenta, în luna septembrie, un program de reducere a impozitelor şi taxelor, care va fi aplicat începând de anul viitor, a declarat ministrul de resort, Mihai Tănăsescu. Potrivit ministrului Finanţelor, programul prevede o diminuare a contribuţiilor de asigurări sociale cu trei puncte procentuale, pînă la 49%. La începutul acestui an, cotele au fost reduse cu cinci puncte, de la 57% la 52%. De asemenea, de anul viitor vor fi introduse cote reduse de TVA, respectiv 9% faţă de cota standard de 19%, pentru o serie de produse şi servicii. Acestea includ medicamentele, cazarea în hoteluri precum şi distribuţia de ziare, lista nefiind încă finalizată. Toate aceste modificări vor fi incluse în proiectul Codului Fiscal, prevăzut să intre în vigoare la 1 ianuarie 2004.