Reducerea consumului de apă şi energie
A început campania "Închide! Stinge! Reciclează!"
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM), în parteneriat cu Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România, a iniţiat campania "Închide! Stinge! Reciclează!", campanie care îşi propune conştientizarea, educarea şi stimularea angajaţilor agenţiilor de mediu din România în vederea reducerii consumului de apă şi energie.
Acţiunea a început în data de 15 mai şi va dura până în 15 august a.c. şi se va derula în cadrul tuturor agenţiilor de mediu: naţională, regionale şi locale, fiind vizaţi specialiştii de mediu, respectiv angajaţii agenţiilor. Scopul, conform comunicatului iniţiatorilor acestei acţiuni, este ca angajaţii agenţiilor de mediu să fie primii care să adopte un comportament ecologic, devenind astfel un exemplu pentru cetăţeni.
O echipă a ANPM va monitoriza efectele campaniei "Închide! Stinge! Reciclează!" şi va premia, pe 1 septembrie a.c., agenţiile care reuşesc să realizeze cele mai importante economii în spiritul acestei acţiuni.
Campania "Închide!Stinge!Reciclează!" este a doua acţiune de acest fel iniţiată de ANPM. Anul trecut, prin decizia preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, 60% din necesarul intern de hârtie pentru tipărire al tuturor agenţiilor de mediu din ţară a fost acoperit de hârtie reciclată. Măsura a fost luată în scopul conservării vegetaţiei şi este valabilă şi pentru anul 2008.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.