Noile reglementări vizează consolidarea autorităţilor competente în gestionarea fondurilor comunitate şi posibilitatea Autorităţilor de management de a delega activitatea de constatare Organismelor Intemediare.
Autorităţi cu competenţe

Astfel, autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor comunitare sunt agenţiile de implementare în cadrul programelor PHARE şi ISPA, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, autorităţile de management în cadrul programelor operaţionale finanţate din fonduri structurale şi de coeziune, autorităţile naţionale responsabile de participarea României la alte programe finanţate din fonduri comunitare, precum şi din fonduri aferente Instrumentului de asistenţă pentru preaderare şi Instrumentului european de vecinătate şi parteneriat finanţate din fonduri comunitare.
Definirea neregulilor
Potrivit actului normativ, neregulă reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile legale naţionale şi/sau comunitare, precum şi cu prevederile contractelor sau altor angajamente legale, care prejudiciază bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, precum şi bugetele din care provine cofinanţarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită. Creanţele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi/sau la bugetele de cofinanţare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare şi a sumelor de cofinanţare aferente. Creanţele bugetare rezultate din nereguli se stabilesc în moneda utilizată pentru efectuarea plăţilor având în vedere cursul de referinţă comunicat de BNR, valabil la data emiterii titlului de creanţă.
Recuperarea creanţelor bugetare
Ordonanţa stabileşte că sumele plătite necuvenit din fonduri comunitare şi/sau din cofinanţarea aferentă, costurile bancare, inclusiv accesoriile acestora, precum şi alte sume stabilite de lege în sarcina debitorului, constituie obiect al recuperării creanţelor bugetare rezultate din nereguli. Recuperarea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, prin executare silită, se efectuează în lei, conform Codului de procedură fiscală, în conturile indicate în titlul executoriu sau, după caz, de autorităţile competente. Pentru neachitarea la termen a obligaţiilor, debitorul datorează majorări de întârziere conform prevederilor legale în materie de colectare a creanţelor fiscale. În cazul în care creanţele bugetare rezultate din nereguli nu pot fi recuperate prin plată voluntară sau deducere, autorităţile competente în gestionarea fondurilor comunitare vor transmite titlurile executorii stabilite organelor teritoriale subordonate Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi/sau organelor competente ale celorlalţi creditori bugetari, care vor efectua procedura de executare silită, în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Fiscală. Constatarea creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează de către "Serviciul Inspecţia modului de constituire a creanţelor bugetare rezultate din nereguli în utilizarea fondurilor europene" din cadrul Inspecţiei Generale - Ministerul Finanţelor Publice, la solicitarea expresă a autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor comunitare.