Rata inflaţiei a depăşit cu mult estimările
Preţurile de consum al populaţiei au crescut cu 1,3%, în luna iulie, alimentate de majorările la mărfuri nealimentare, în special la energie şi gaze naturale, inversând astfel trendul descendent al inflaţiei, dacă se iau în calcul raportările an la an.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, preţurile au crescut cu 12,1% faţă de luna iulie a anului trecut, cu 0,1 puncte peste nivelul înregistrat în iunie raportat la perioada corespondentă din 2003.
Raportarea Statisticii a depăşit cu mult estimările prezentate de ministrul Finanţelor la începutul lunii august.
Creşterea cu 1,3% din luna iulie vine după o serie de performanţe consemnate în lunile martie şi mai, când preţurile au urcat cu doar 0,5%, respectiv 0,3%, nivel atins doar o singură dată în ultimii 14 ani. Inflaţia ridicată din luna iulie a fost alimentată, în cea mai mare parte, de sectorul mărfurilor nealimentare, care au urcat cu 2,1%. Tarifele la energie electrică şi gaze naturale au majorat cheltuielile populaţiei cu 7,8%, respectiv cu 5%.
Scumpiri cu 1% şi peste 2% au fost înregistrate şi la serviciile de transport interurban. Persoanele care s-au deplasat cu trenul au plătit cu 2,8% mai mult faţă de luna iunie, în vreme ce transportul rutier s-a scumpit cu 1,3%. Pe ansamblu, populaţia a plătit pentru servicii cu 0,3% mult decât în iunie.
Preţuri mai mari au fost afişate şi pentru mărfurile alimentare - 0,8%, unde creşterile s-au situat sub media înregistrată de rata lunară a inflaţiei de 1,3%. Mai importante au fost majorările la ouă - 23,3%, fructe şi conserve din fructe - 3,9%, carne de porcine - 2,6% şi de bovine - 1,9%, păstrîndu-se trendul de scumpire din lunile anterioare. De asemenea, băuturile alcoolice au cunoscut o majorare a preţurilor în medie cu 1,4%. Potrivit obiectivelor autorităţilor - depinde, însă, cât realism este! -, inflaţia ar urma să scadă la 6%, anul viitor, şi la 4% - în anul 2006.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.