Radierea din Registrul Comerţului a sucursalelor societăţilor comerciale
Potrivit Legilor nr. 26/1990, 31/1990, respectiv a Normelor metodologice nr. 773/1998 privind modul de ţinere a registrelor comerţului şi de efectuare a înregistrărilor, radierea din registrul comerţului a unei sucursale aparţinând unei societăţi comerciale se poate face doar cu întocmirea şi depunerea unui dosar care, obligatoriu, trebuie să cuprindă o serie de documente.
Dosarul pentru radierea din registrul comerţului şi de la organul fiscal a sucursalelor înfiinţate de societăţi comerciale, va conţine, în ordinea indicată mai jos, următoarele documente: cerere de radiere - declaraţie de menţiuni (formular tip nr. 5), în 3 exemplare; hotărârea adunării generale a asociaţilor/ acţionarilor, cu excepţia SRL cu asociat unic (original); actul adiţional în formă autentică (original + 2 copii); certificatul de înmatriculare, în original; dacă este cazul, împuternicire specială sau avocaţială pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original); certificatul de înregistrare fiscală (original); dovezile privind plata taxelor legale (taxa judiciară de timbru - în original, timbre judiciare, taxa de publicare în Monitorul Oficial, taxa de registru).
În cazul încetării activităţii sucursalelor înfiinţate în România de către societăţile bancare cu sediul în străinătate, se va depune şi aprobarea prealabilă a BNR, precum şi certificatele eliberate de organele fiscale competente şi de Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială din care să rezulte că sucursala nu are datorii la bugetul de stat şi la bugetul asigurărilor sociale (copie). Este important de ştiut că formularul tip nr. 5 se găseşte la Oficiul Registrului Comerţului (ORC). În ceea ce priveşte Hotărârea AGA, aceasta trebuie să fie dactilografiată şi va cuprinde: antetul firmei, numărul şi data, semnăturile persoanelor abilitate, precum şi ştampila. De asemenea, în preambul se vor menţiona modul de convocare AGA, şi îndeplinirea condiţiilor de validitate a hotărârii, conform dispoziţiilor legale sau statutare. În hotărârea AGA şi în actul adiţional se va face menţiunea cu privire la încetarea activităţii sucursalei şi la radierea acesteia din registrul comerţului. Radierea sucursalei la ORC-ul la care este înmatriculată firma-mamă se face din oficiu, în baza comunicării transmise de ORC-ul la care a fost înmatriculată sucursala, pe data radierii acesteia. Pentru radierea din registrul comerţului a sucursalelor aparţinând organizaţiilor cooperatiste (OC) se vor depune, după caz: pentru OC - hotărârea adunării generale a membrilor cooperatori cu viza organelor abilitate, potrivit legii (original + copie). Pentru radierea din registrul comerţului a sucursalelor înfiinţate de OC se achită: taxe judiciare de timbru, timbre judiciare şi taxe de registru. Este bine de ştiut că toate copiile de pe actele doveditoare vor fi certificate, pentru conformitate cu originalele, de către persoanele care, potrivit legii, pot întocmi şi semna cererea de radiere. Taxa judiciară de timbru se achită la Trezoreria de pe raza sediului sucursalei, taxa de registru şi taxa de publicare în Monitorul Oficial se achită la casieria Oficiului Registrului Comerţului. În fine, un ultim aspect: dosarul se depune la Oficiul Registrului Comerţului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.