Protocol pentru sprijinirea accesului agricultorilor la credite bancare
Banca Comercială Română (BCR) a semnat cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi Fondul de Garantare a Creditului Rural un Protocol de Colaborare care va facilita accesul la credite bancare al beneficiarilor Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.
Protocolul prevede utilizarea unui model standard de scrisoare de confort, ce va fi emisă solicitanţilor de credite cu proiecte selectate de către Autoritatea de Management în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală şi pentru care urmează să fie semnate contracte de finanţare nerambursabile. BCR a acordat, până în prezent, peste 3.400 credite, în valoare de circa 600 milioane Euro pentru finanţări în domeniul agricultură şi dezvoltare rurală, din fonduri de la instituţii financiare internaţionale şi bugetul de stat.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.