În culturile de porumb din România, alături de dăunătorii de sol s-a mai adăugat în ultimul timp încă o specie nouă: Diabrotica virgifera virgifera (viermele vestic al rădăcinilor de porumb). Semnalat pentru prima dată în România în anul 1996, în judeţul Arad, acest dăunător s-a extins sistematic, începând cu vestul ţării, pe aproape toate suprafeţele cultivate cu porumb, în special în monocultură. Luând în consideraţie modul de atac şi daunele produse, se apreciază că o importanţă deosebită prezintă atacul cauzat de larve asupra rădăcinilor şi în mai mică măsură, mai ales în culturile de porumb destinate producerii de sămânţă, atacul produs de adulţi care se hrănesc cu mătasea şi polenul plantelor. La Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (SCAD) Oradea s-au efectuat, în ultimul timp, o serie de studii şi cercetări vizând Diabrotica, exprimându-ne, acum, unele concluzii. Factorul foarte important care influenţează înmulţirea viermelui vestic al rădăcinilor de porumb îl constituie activitatea agricolă a omului privind determinarea suprafeţelor cultivate cu porumb şi aplicarea metodelor de cultură. Sub acest aspect trebuie menţionat că monocultura (cultivarea continuă a porumbului pe aceleaşi sole), semănatul devreme, densitatea mare de plante de porumb, fertilizarea unilaterală cu azot contribuie la înmulţirea dăunătorului. Pentru diminuarea extinderii şi a pagubelor produse de dăunător se recomandă luarea unor măsuri obligatorii din toamnă. Luând în considerare că rotaţia culturilor asigură o combatere excelentă a viermelui vestic al rădăcinilor de porumb, se va renunţa definitiv la monocultură, semănând din toamnă alte plante de cultură după porumb sau programând pentru primăvară un asolament adecvat. Ouăle dăunătorului sunt depuse aproape în exclusivitate în culturile de porumb, în perioada lunilor de vară şi toamnă şi urmează a ecloza în lunile mai, iunie anul următor. Faptul că larvele care apar trebuie să găsească şi să se hrănească pe rădăcinile de porumb, într-o perioadă de cel mult 72 de ore de la eclozare, înseamnă că, în lipsa acestor culturi, larvele pier. A doua măsură importantă este efectuarea unor arături de toamnă adânci care să transfere ouăle mai jos, vătămându-se o parte din ele, mai ales în solul uscat. Porumbul cultivat în terenuri fără o arătură prealabilă au condus la înmulţirea dăunătorului. Ca o măsură preventivă de combatere, se recomandă arăturile adânci de toamnă, după recoltare, deoarece acestea distrug atât materialul hibernant, dar şi buruienile care contribuie la înmulţirea speciei. Fertilizarea din toamnă a solelor ce vor fi cultivate cu porumb, folosind îngrăşăminte chimice complexe care să conţină fosfor şi potasiu, vor conduce la realizarea în primăvară a unor condiţii propice de dezvoltare şi refacere mai rapidă a rădăcinilor eventual atacate, diminuându-se pagubele finale. Fertilizarea cu îngrăşăminte naturale contribuie la reducerea numărului de adulţi prin înmulţirea unor duşmani naturali ai insectei (nematozi, acarieni) şi se poate reduce atât numărul de larve, cât şi apariţia adulţilor.