Proiecţia preliminară a bugetului pe 2009
Proiecţia preliminară a bugetului pe 2009 prevede un deficit bugetar cuprins între 2 şi 2,2% din Produsul Intern Brut, de la un nivel de 5,2% din PIB înregistrat anul trecut, au declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, surse guvernamentale.
Ţinta de deficit bugetar este inclusă în schiţa preliminară a proiecţiei de buget pe 2009. Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a declarat, recent, că Executivul urmăreşte pentru acest an încadrarea într-un deficit bugetar în jurul a 2% din PIB. Ultima estimare a Comisiei Europene, în care nu a fost luat în calcul şi proiectul de buget al noului Guvern, indică o creştere a deficitului bugetar la 7,5% din PIB în acest an.
Guvernul a stabilit ca joi, 29 ianuarie a.c., să aprobe forma finală a Proiectului de lege privind bugetul de stat, a Proiectului de lege privind bugetul asigurările sociale de stat şi a pachetului de politici şi măsuri anticriză. Guvernul a decis, de asemenea, ca ambele Proiecte de buget pe anul 2009, precum şi pachetul de măsuri şi politici anticriză, inclusiv propunerea de reducere a numărului personalului bugetar de la nivelul aparatului central al ministerelor să fie în prealabil, discutate cu patronatele şi partenerii sociali.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.