Prognoză privind creşterea economică
"Pentru trimestrul II nu vedem o creştere economică semnificativ mai mică decât în primele trei luni, iar anul s-ar putea încheia cu o creştere economică semnificativ peste 6%, dacă agricultura merge bine. Din agricultură ar putea veni o diferenţă de un miliard de euro, ceea ce înseamnă aproximativ 1% din PIB", a spus Isărescu. El a arătat că avansul economiei susţinut de agricultură nu are efecte negative, întrucât reprezintă o creştere naturală, nu forţată, şi care temperează atât preţurile, cât şi deficitul de cont curent. În ceea ce priveşte creşterea economică din primul trimestru, Isărescu a spus că nu a reprezentat neapărat o surpriză, dar cifrele dovedesc că banca centrală a avut dreptate când a susţinut că economia nu mai trebuie stimulată, ci poate chiar temperată.
Guvernatorul BNR a mai menţionat că există într-adevăr dezechilibre între economisire şi investiţii, cele din urmă fiind în mare parte din străinătate şi că există semne privind utilizarea la maxim a tuturor resurselor interne, respectiv financiare naturale şi umane.
Creşterea economică s-a accelerat la 8,2% în primul trimestru al anului, în termeni reali, comparativ cu 6% în perioada similară din 2007, ritmul fiind peste estimările analiştilor şi autorităţilor române, care indicau un avans al PIB în jurul a 7,5%.
Comisia Naţională de Prognoză estimează, pentru întregul an, o creştere economică de 6,5%, comparativ cu 6% în 2007.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.