Produse agricole importate sau exportate Numai cu certificate care autorizează operaţiunea Sistemul de certificate de import şi de export pentru produse agricole
Legea nr. 300/2005, publicată în Monitorul Oficial (I) nr. 955 din 27 octombrie 2005, instituie sistemul de certificate de import şi de export pentru produsele agricole.
Certificatul de import sau de export este documentul care autorizează efectuarea operaţiunii de import sau de export. Certificatul dă naştere obligaţiei deţinătorului de a importa sau de a exporta în perioada de valabilitate cantitatea specificată pe certificat din produsele respective, cu excepţia cazurilor de forţă majoră. Eliberarea certificatului de import sau de export dă naştere obligaţiei de a importa sau de a exporta produsul care face obiectul certificatului în ţară sau în grupul de ţări specificat în certificat, în cantităţile aprobate. În cazul în care obligaţia de a importa sau de a exporta nu a fost îndeplinită, garanţia se reţine în conformitate cu prevederile legii privind instituirea sistemului de garanţii pentru importul şi exportul produselor agricole. Legea reglementează domeniul şi aria de aplicare a certificatelor, cererile pentru eliberarea certificatelor, utilizarea certificatelor, pierderea acestora, situaţiile de forţă majoră care împiedică efectuarea importurilor sau exporturilor.
Un ultim aspect: legea va intra în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.