Producţia autohtonă de carne - peste 373.000 de tone
Producţia autohtonă de carne s-a cifrat în primele patru luni ale anului în curs la 373.600 tone (în viu), potrivit datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Din acest total, producţia de carne de vită a fost de 108.500 tone, carne de porc - 99.300 tone, carne de oaie - 67.100 tone şi carne de pasăre - 98.700 tone. În perioada analizată, au fost sacrificate 307.000 bovine, 955.000 porci, 3,72 milioane ovine şi caprine şi 50,032 milioane păsări. Conform datelor INS, în perioada ianuarie -aprilie 2005 au fost obţinuţi din ouăle puse la incubat 34,618 milioane pui de găină, 92.000 de pui de raţă, 2.000 pui de gâscă şi 11.000 pui de curcă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.