Producătorii de pâine, obligaţi să utilizeze sare iodată
Producătorii de pâine şi produse de panificaţie vor fi obligaţi să utilizeze sare iodată în procesul de producţie, în caz contrar urmând să fie amendaţi cu sume cuprinse între 1.000 şi 10.000 lei (10-100 milioane lei vechi).
Măsura a fost aprobată săptămâna trecută de Guvern. "Decizia are scopul de a suplimenta aportul de iod în industria alimentară, în condiţiile în care în România se înregistrează un deficit al consumului acestei substanţe", precizează Guvernul printr-un comunicat. Actul normativ stabileşte totodată că un kilogram de sare iodată utilizat în producţie va trebui să conţină între 25 şi 40 mg iod. Hotărârea de guvern va intra în vigoare în termen de 90 zile de la data publicării în Monitorul Oficial.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.