Prin ordonanţe emise de DSVSA Bihor - În judeţ, peste 70 de operatori economici din idustria alimentară şi-au încetat activitatea
Detalii asupra acestui subiect, în cele ce urmează, datele fiindu-ne prezentate de către dl. Petru Gruia - director executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA Bihor). De menţionat că, în cadrul DSVSA Bihor, activitatea de supraveghere a siguranţei alimentelor se realizează printr-un serviciu specializat, de igienă şi sănătate publică veterinară (axat, în principal, pe produsele de origine animală) şi printr-un compartiment de siguranţa alimentelor (axat, în principal, pe produsele de origine non-animală). "Activitatea ce se desfăşoară, într-o astfel de structură organizatorică, are ca scop atât supravegherea întregului lanţ alimentar privind siguranţa alimentelor, cât şi punerea la dispoziţia consumatorului a alimentelor sigure, care nu sunt nocive sănătăţii. Ca totul să corespundă normelor sanitar-veterinare, dar şi de siguranţa alimentelor, se porneşte de la operatorul economic de profil - este sau nu este capabil să prelucreze, să producă, să comercializeze conform rigorilor legislative existente" - a precizat dl. Petru Gruia.
Iată că, în prezent, în Bihor îşi desfăşoară activitatea 3400 de operatori economici de industrie alimentară, numărul lor variind, în cursul anului, fie prin apariţia de noi operatori economici, fie prin închiderea activităţii unora dintre ei, din varii cauze, în principal că nu sunt conformi (nu corespund) normelor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, fiind excluşi de pe piaţă. Cei 3400 de operatori economici din industria alimentară sunt structuraţi fie în unităţi de producţie alimentară de origine non-animală (220, dintre care 105 brutării active), fie în unităţi de producţie alimente de origine animală (60, dintre care 7 abatoare, 25 carmangerii, 11 unităţi de procesare, 4 fabrici de lapte), restul fiind unităţi de comercializare, depozitare şi transport alimente. "Toate aceste unităţi sunt controlate şi evaluate periodic de către DSVSA Bihor, iar unele dintre ele, neputând să se conformeze cu normele de siguranţă şi securitate a alimentelor, au fost constrânse să-şi înceteze activitatea. De pildă, doar în perioada 2006 - până în prezent, a exemplificat dl. Petru Gruia, au fost emise de către DSVSA Bihor peste 70 de ordonanţe de încetare a activităţii unor operatori economici".
Menţinându-ne la aceeaşi perioadă exprimată mai sus, controalele efectuate de către DSVAS Bihor au fost în număr de peste 1200, la unităţi de industrie alimentară, aplicându-se 135 de amenzi contravenţionale în valoare totală de 79 568 lei. Numai în domeniul producţiei de alimente de origine non-animală, ca alt exemplu, în cele 10 luni din acest an s-au efectuat 1276 de controale, fiind suspendată activitatea la 16 unităţi, dintre care 10 brutării, iar la 22 de unităţi (dintre care 13 brutării) s-a interzis activitatea de producţie.
Cele "întâmplate" până acum nu se vor opri aici - depinde de atitudinea operatorilor economici din industria alimentară dacă vor înţelege sau nu, acţionând pe măsură, că trebuie să desfăşoare activităţi conforme normelor şi legislaţiei actuale.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.