Potrivit reprezentanţilor Agenţiei Naţionale pentru IMM şi Comerţ, la conferinţa "Acasă în Uniunea Europeană", ale cărei lucrări s-au desfăşurat recent la Bucureşti, din sutele de fabrici de lapte sau de conserve existente în România doar câteva îndeplinesc, în prezent, criteriile de aderare. Problemele de integrare în Uniunea Europeană ale firmelor româneşti sunt foarte diferite, în funcţie de obiectul de activitate. Programele Agenţiei de pregătire a IMM-urilor în vederea aderării ar trebuie nuanţate în funcţie nu numai de obiectul de activitate ci şi de criteriile regionale. Reprezentanţii ANIMMC consideră că este nevoie de un sistem cu mai multă macrostabilitate şi predictibilitate legislativă, în care legile fundamentale ale liberei concurenţe să funcţioneze fără arbitrariul administrativ. Agenţia a lansat un program pentru investiţii în limita a 50.000 de euro. Aceşti bani pot fi accesaţi de firmele care îşi adaptează activitatea la criteriile europene. Programul are în vedere informarea IMM-urilor cu privire la cerinţele Uniunii Europene. Agenţia pentru IMM-uri a demarat, printr-un parteneriat public - privat cu camerele judeţene de comerţ şi industrie şi cu unele organizaţii patronale, constituirea unor reţele de centre de consultanţă la nivel naţional, pentru a dispersa mai bine în teritoriu informaţiile legate de programele acesteia, cât şi cele ce vizează integrarea. Totodata, sunt în curs de editare seturi de broşuri, pe obiective de activitate, pentru a informa pe patroni cu tot ceea ce trebuie să ştie despre aquis-ul comunitar şi standardele de calitate în domeniul care îi priveşte.