Se redeschid sesiunile de depunere a proiectelor

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei (MDRL), în calitatea de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR), a organizat, în perioada 22-23 octombrie a.c., cea de-a doua reuniune din 2009.
În cadrul reuniunii, conform comunicatului MDRL, s-a prezentat situaţia contractărilor şi plăţilor la proiectele depuse şi avizate. Axa 2, care finanţează drumuri de interes judeţean şi local a primit proiecte având o valoare totală de 3 ori mai mare decât fondurile alocate. Din acest motiv, se arată în comunicat, se vor lua două măsuri: creşterea la 120% a limitei maxime de contractare, lucru permis de economiile realizate la contractarea lucrărilor, şi transferarea proiectelor aflate pe lista de rezervă spre programul naţional "10.000 km de drumuri judeţene şi locale", recent aprobat prin memorandum de către Guvern.
Faptul cel mai important este, aşa cum menţionează comunicatul MDRL, că, în săptămâna 26-30 octombrie a.c., se vor redeschide sesiunile de cereri de proiecte pe domeniile majore de intervenţie 4.3 - microîntreprinderi şi 5.2 - infrastructura turistică. Noile sesiuni au caracter continuu: vor fi acceptate cereri de finanţare până la epuizarea fondurilor alocate.