Populaţia va continua să se împrumute de la bănci
În ciuda restricţiilor impuse de BNR,
Potrivit declaraţiei prim viceguvernatorului Băncii Naţionale a României, Florin Georgescu, soldul creditelor pentru populaţie va creşte şi în acest an, în termeni reali, dar ritmul va fi cel mult la nivelul din 2005.
Oficialul băncii centrale a estimat că volumul total al creditului, finanţări acordate populaţiei şi firmelor, exclusiv instituţiile publice) va depăşi, la sfârşitul acestui an, nivelul de 24% din PIB, comparativ cu 22% din PIB în 2005. Potrivit datelor BNR, creditul neguvernamental a crescut anul trecut cu 45,3% (33,8% în termeni reali), la 60,673 miliarde de lei. În ceea ce priveşte finanţările acordate populaţiei, creditele în lei s-au majorat în termeni nominali cu 86,1% în 2005 (comparativ cu 2004) pînă la 11,948 miliarde de lei, iar cele în valută exprimate în lei au consemnat un avans nominal de 72,8%, la 9,423 miliarde de lei. Banca centrală a introdus în ultimii ani măsuri pentru limitarea creditelor, în special a celor în valută, considerând că avansul semnificativ al creditării are ca efect accentuarea unor dezechilibre macroeconomice, cum ar fi deficitul de cont curent.
Doina A. NEAGOE
1.261 c.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.