Poliţa RCA mai scumpă cu 40%
Poliţa de asigurare obligatorie auto RCA se va scumpi, în 2007, cu până la 40%. Aceasta este tot o consecinţă a integrării în Uniunea Europeană, deoarece va exista o singură poliţă valabilă în tot spaţiul european. Adică, va exista o "unificare" între RCA şi cartea verde. Potrivit Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), după ce România va adera la Uniunea Europeană, limitele de despăgubire din asigurarea RCA în cazul accidentelor soldate cu victime vor creşte semnificativ. În schimb, poliţa RCA, care este posibil să-şi păstreze numele, va fi valabilă în tot spaţiul economic european, iar limitele de despăgubire vor fi fixate de fiecare companie de asigurare şi nu pot fi mai mici de 100.000 euro pentru daune materiale şi de 350.000 euro pentru vătămări corporale. În prezent, limitele de despăgubire de asigurare RCA sunt de 200.000 RON pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de 1 milion RON, indiferent de numărul persoanelor accidentate, în caz de vătămări corporale sau de deces.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.