Piaţa leasingului ar putea înregistra creşteri de circa 25 la sută în acest an. Totuşi leasingul în România este insuficient dezvoltat, consideră specialiştii din domeniu. Conform acestora, piaţa ar putea atinge trei miliarde euro, după ce în 2005 s-a cifrat la 2,21 miliarde euro. Aceştia apreciază că trendul ascendent al pieţei leasingului se va păstra şi în continuare, dar ritmul de creştere nu va fi acelaşi ca în anii trecuţi, din cauza condiţiilor impuse de Banca Naţională a României. Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Societăţilor de Leasing din România, piaţa de leasing are un important potenţial de creştere, de până la 4-5 miliarde euro, prag care ar putea fi atins în 3-5 ani. Specialiştii consideră că segmentul cu cel mai mare potenţial în viitor este leasingul imobiliar, care în prezent deţine doar 3-4 la sută din total, în timp ce în alte ţări europene acesta deţine circa 18 la sută, iar în Italia deţine aproape 50 la sută din total. În prezent, în România sunt înregistrate câteva mii de societăţi care au leasingul în obiectul de activitate, însă doar 278 activează efectiv. Specialiştii din domeniu spun că odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, numai o parte dintre acestea vor face faţă cerinţelor impuse de BNR, şi acest număr de societăţi se va mai reduce.