PHARE finanţează informarea despre POR şi Cooperarea Teritorială Europeană
Sub sloganul "Iniţiativă locală, dezvoltare regională", Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor (MDLPL) a derulat pe parcursul anului 2007 "Campania de conştientizare a Programului Operaţional Regional (POR)" care vizează crearea premiselor unei rate mari de absorbţie a fondurilor structurale în România disponibile prin POR.
Proiectul este finanţat prin programul PHARE Naţional 2004 şi are o valoare de 1.190.200 euro. Pentru a permite realizarea în condiţii optime a cercetării de evaluare a impactului campaniei, Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE, din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, în calitate de Autoritate Contractantă, a aprobat printr-un act adiţional la contractul de finanţare, extinderea cu trei luni a perioadei de implementare a proiectului, până la data de 29 februarie 2008.
Proiectul include activităţi destinate atât potenţialilor solicitanţi de finanţare din Programul Operaţional Regional, cât şi publicului larg. În perioada decembrie 2007 - ianuarie 2008 vor fi culese datele pentru realizarea raportului de cercetare naţională asupra impactului campaniei asupra potenţialilor beneficiari şi a audienţei generale. Rezultatele finale ale acestei cercetări vor fi date publicităţii la finalul proiectului, în luna februarie 2008.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.