Peste 1,4 milioane dolari pentru promovarea exportului românesc
Reprezentanţi ai Ministerului român al Economiei şi Comerţului (MEC)şi cei ai Centrului pentru Comerţ de la Geneva au semnat marţi un program de susţinere a exportului românesc, valoarea totală a proiectului ridicându-se la 1,448 milioane dolari. Din aceştia, circa 1,130 milioane dolari sunt oferiţi de guvernul elveţian, iar contribuţia părţii române este de circa 318.000 dolari. Programul are ca obiectiv creşterea capacităţii instituţionale a furnizorilor de servicii de susţinere şi promovare a exportului. Domeniile vizate sunt tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor, agricultura organică, confecţii şi mobilă. Potrivit reprezentanţilor celor două ţări, România este singura ţară din regiune care a beneficiat de acest program. MEC împreună cu Centrul pentru Promovarea Comerţului vor înfiinţa un birou care va asigura asistenţa tehnică necesară proiectului şi va gestiona implementarea proiectului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.