Persoanele care au pensii private îşi vor primi contribuţia în cazul pierderii capacităţii de muncă
Participantul la un fond de pensii private obligatorii (Pilonul II) va avea dreptul să primească sumele acumulate în contul său în cazul pierderii totale a capacităţii de muncă, în cazul decesului drepturile cuvenite urmând să fie transferate moştenitorilor, potrivit unei norme a CSSPP.
Norma privind utilizarea activul personal net al participantului la un fond de pensii administrat privat, în caz de invaliditate şi în caz de deces, a fost aprobată, joi, de Consiliul Comisie de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), se arată într-un comunicat al instituţiei. Potrivit actului normativ, activul personal al participantului invalid va continua să fie administrat şi în perioada de timp cuprinsă între plata ultimei contribuţii la fond a participantului şi data efectuării plăţii unice a drepturilor cuvenite acestuia. În cazul decesului participantului, activul personal al acestuia continuă să fie administrat şi în perioada de timp cuprinsă între plata ultimei contribuţii la fond a participantului înainte de deces şi data efectuării transferului drepturilor cuvenite către beneficiari. Norma, elaborată în aplicarea Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, va fi transmisă spre publicare în Monitorul Oficial şi va fi disponibilă şi pe pagina web a instituţiei. Prezenta normă intră în vigoare în termen de 30 zile calendaristice de la data publicării în Monitorul Oficial. Potrivit datelor CSSPP, numărul participanţilor la Pilonul II se ridica la finele lunii iulie la 3,501 milioane. Activul net al contribuţiilor participanţilor însuma 285,233 milioane de lei, fiind administrat de 14 societăţi de profil.

Comentarii
Nu există nici un comentariu.